Primăria Criciova, județul Timiș

Biserica din Criciova

Satul Criciova în vechime a fost aşezat pe Dealul Cucă, iar prima atestare documentară datează din anul 1444. Satul aşezat pe deal nu avea o formă organizată aşa cum este astăzi.

Biserica veche de pe dealul Cucă era din lemn, iar lângă ia se afla Şcoala care era tot din lemn. In 1739 un general austriac pe nume Lentulus căutând nişte bande de răufăcători, a aprins satul Criciova şi Jdioara. În anul 1760 a fost mutată pe locul actual al Bisericii. Iar primul pas în zidirea unei noi Biserici sa făcut în anul 1885 la propuneria preotului paroh Gheorghe Gaşpar, iar Protopopul Gheorghe Popovici aprobă zidirea Bisericii prin actul nr. 67/1891 lucrări care se termină în anul 1892. Biserica fiind zidită din contribuţia credincioşilor comunei, după modelul Bisericii din Bujorul Bănăţian in stil Baroc. A pictat-o Bartolomeiu Delliomini din Caransebeş în anii 1923 şi 1929. A sfinţit-o Prea Sfinţitul Episcop Dr. Vasile Lazarescu în 29 iunie 1936. Pictura a fost refăcută în anul 1991-1994, păstrându-se caracterele picturii în stil Baroc şi a fost trnosire de către de către Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu – Mitropolitul Banatului. Hramul Bisericii este în data de 15 august - Adormirea Maicii Domnului.

Cor Bisericesc – Criciova

Primul cor Bisericesc a fost înfiinţat de învăţătorul confesional Nicolae Drăgalina în 1912.
Dirijorii au fost:

  • Nicolae Furdean;
  • Gligor Drăghici.

Mai exista şi un cor mixt al Căminului Cultural cu 30 de membrii al cărui dirijor era Lucian Secoşan. În anul 1947 Oastea Domnului a fost desfiinţată deorece conducătorul ei Nicolaie Furdean împreună cu câţiva din membrii ei au trecut la cultul penticostal. După un an acestea au revenit, dar Oastea Domnului nu a fost reactivată. Reactivarea Oastei Domnului sa făcut abia după revoluţia din decembrie 1989. Corul mixt nu îşi îcetează activitatea odată cu desfiinţarea Oastei Domnului, continuă sub dirijoratul lui Gligor Drăghici până prin anii 1970-1972 participând la Festivalurile corale din judeţ.

În anul 1995 prin grija şi strădania preotului Gheorghe Bubă a fost înfiinţat un nou cor parohial mixt alcătuit din tineretul comunei. Iar din anul 1999 conducătorul corului parohial fiind preotul Predescu Florin. Din activităţile corului parohial amintim participarea corului parohial la Festivalurile ţinute la Recaş, Gătaia şi Lugoj în prag de sărbători în fiecare an la Alaiul Colindătorilor de Crăciun organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş împreună cu Consiliul Judeţean Timiş şi Mitropolia Banatului. Corul parohial participă duminică de duminică la slujbele religioase atât în parohie cât şi în alte sate. Pe parcursul sărbătorilor de iarnă corul parohial colindă la casele credincioşilor din parohie, cât şi în alte localităţi şi oraşe.